Accident feroviar la Bălți

Un vagon al companiei „Floarea Soarelui” din Bălți, parte a grupului Trans-Oil, a doborât un copac și un dispozitiv de distribuție a energiei electrice, dar și a spart un zid de pe strada Pavel Boțu. S-a întâmplat noaptea trecută în jurul orei 02:00. În consecință, dimineața, circulația în zonă a fost îngreunată, iar zeci de șoferi au fost nevoiți să facă cale întoarsă. Angajații de la Calea Ferată au menționat că nimeni nu a avut de suferit. „Incidentul a avut loc noaptea pe la . N-au fost victime, nimeni nu a avut de suferit.” Potrivit unor surse nordnews, trenul tracta 15 vagoane a câte 60 de tone fiecare, iar conductorul de tren nu ar fi adaptat viteza la încărcătură. „Eu lucrez la trenul de intervenție, după ce voi primi ordin să îndeplinesc careva funcții, să ridic garnitura de tren, atunci o să-mi îndeplinesc lucrul. Acum am văzut ce lucrări trebuie să fac. Asta nu ține de competența mea, întrebați pe șefii de la uzina de ulei, eu nu lucrez aici, nu sunt la curent, nu știu absolut nimic”, a spus Fiodor Uzun, șef la trenul de intervenție. Reprezentanții Căii Ferate din Bălți au refuzat să comenteze cazul. „Nu pot să comentez nimic, pentru că noi răspundem de trecerea de cale ferată, de îngrădire, iar această întrebare ține de altă organizație. Nu pot comenta nimic”, a declarat Alexei Cruglii, șef filiala CFM Bălți Potrivit Direcției Situații Excepționale Bălți, salvatorii au intervenit după ora 02:00. „La fața locului a intervenit detașamentul descărcerare și salvare numărul 2 în componența a cinci persoane. Aceștia au defrișat copacul căzut pe traseu și calea ferată, care s-a prăbușit pe un gard de beton și fire electrice”, a anunțat Snejana Pleșca, ofițer superior, Secția prevenție a Direcției Situații Excepționale, Bălți. Administratoarea S.A. „Floarea Soarelui” din Bălți, Stella Ostrovețchi, nu a fost de găsit pentru a ne oferi mai multe detalii. Pagubele accidentului încă nu au fost estimate. ********************************** Vă îndemnăm să ne urmăriți și pe: 📲Canalul nostru de Telegram: Instagram: Facebook: TikTok: @nordnews
Back to Top