Autostrada A7, Ploiești - Buzău, Lot 2 (sector Coni), primii km de asfalt,
Autostrada A7 Ploiești - Buzău începe să prindă contur, pe lotul 2 (Mizil - Stâlpu) avem primii kilometri cu asfalt, pe sectorul celor de la Coni, în zona de început a lotului (Nod Mizil). Filmarea este realizată duminică, , după orele 16, astfel că pe șantier nu mai era activitate, însă progresul față de ultima filmare este unul satisfăcător.
Video cu filmarea din luna septembrie 2023 aici:
Pe mare parte din lungimea bretelelor nodului Mizil s-a așternut balastul stabilizat și s-a aplicat emulsia premergătoare primului strat de asfalt. Între DJ 102D și DJ 102H avem 1,5 km de asfalt pe un sens și balast stabilizat emulsie pe celălalt sens, iar pe mare parte a zonei filmate, terasamentul pare a fi la cota finală, urmând să se aștearnă straturile sistemului rutier.
Cu privire la termenul de finalizare a lucărilor (care, inițial, era luna aprilie 2024, lucru imposibil de realizat), se pare că circulă zvonuri care spun că cei de la CNAIR au acordat (sau urmează să acorde în curând) o extensie de timp constructorilor, astfel încât noul termen contractual va fi prelungit până în toamna anului 2024.
Deveniți membri ai canalului pentru beneficii exclusive și cadouri surpriză:
Detalii tronson 2, Mizil - Stâlpu:
Lungime tronson: 28 km
Constructor: Asocierea Coni (RO) - Trace (BG)
Data ordinului de începere a lucrărilor:
Stadiu lucrări la (conform CNAIR): 30 %