Ce Se Intâmplă Cu #Cascada Bigăr?!🤔 @CaleidoscopPersonal
Cascada Bigăr, minunea din România. Unde se află și cum ajungem 🤔
💙 Cascada Bigăr din România este unul din numeroasele frumuseți pe care natura le-a pus la dispoziția privitorilor. Imaginile spectaculoase au făcut înconjurul lumii, iar presa internațională nu a ezitat să o includă într-un top al celor mai frumoase cascade naturale din lume.
Cascada , face parte din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița (176,60 hectare), din județul Caraș-Severin. Aici este și locul de trecere prin țara noastră a Paralelei 45. Cascadă Bigăr se află în Valea Minisului, la jumătatea distanței dintre localitățile Anina și Bozovici, pe DN57B ș la jumătatea distanţei dintre Polul Nord şi Ecuator.
Din București până la Cascada Bigăr sunt circa 452 de kilometri
💙 Din dreptul cascadei Bigăr se intră în rezervația naturală. Cascada se află la câțiva metri distanță de șosea. Aici există și un loc de popas pentru turiști.
Cascada Bigăr sau Cascada Coronini
💙 Poți înainta, pe jos, circa 10 minute pentru a vedea de unde izvorăște apa-Peștera Bigăr. Izvorul Bigăr sau Izbucul Bigăr, cum i se mai spune, este unul puternic a cărei apă provine din subteran și trece prin peșteră ce îi poartă numele din Munții Aninei. Cascada Bigăr mai este cunoscută și sub denumirea de Cascada Coronini.
Apa este bogată în calcar și se varsă în răul Miniș de pe un prag stâncos de circa 8 metri înălțime, acoperit cu mușchi, formând celebra noastră cascadă. Apa iese de sub o stâncă ce are o înălțime de peste 50 de metri. Iarna, țurțurii de gheață ai cascadei formează un adevărat Palat de Cleștar.
♥️ In iunie 2021 , Unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din țară, cascada Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, s-a prăbușit , din cauze naturale, a anunțat Romsilva.
♥️ Reprezentanții regiei susțin că travertinul și mușchii care s-au acumulat în timp au crescut în dimensiuni și greutate, iar cascada a cedat sub propria greutate.
#cascada #obiectivturistic #bigar #carasseverin #cascadacoronini #românia
#travel #turist #cascadabigar #natura #apa
1 view
890
286
2 days ago 05:00:42 1
Trump célèbre le 250e anniversaire de l’armée américaine avec une grande parade militaire | MDL NEWS
1 week ago 01:14:55 2
« Tout le monde savait. Personne n’a rien dit » — L’ex-directrice de la sécurité des aliments Nestlé
1 week ago 00:40:36 7
L’INTERVIEW ULTIME DE PIOTR TOLSTOÏ PAR XAVIER MOREAU | GPTV
1 week ago 01:28:00 2
FRANCIS LALANNE DE RETOUR DE RUSSIE DÉVOILE TOUT ! | GPTV
1 week ago 00:17:08 6
UN DÉPUTÉ POLONAIS FAIT PLEURER VON DER LEYEN AU PARLEMENT ! LES MÉDIAS CACHENT LA VÉRITÉ !
2 weeks ago 00:32:10 1
MARCHE VERS GAZA
2 weeks ago 01:20:51 1
Jacques Baud: ’’L’opération Toile d’araignée n’a aucun impact sur le cours de la guerre’’.
3 weeks ago 02:10:12 6
Juan Branco hospitalisé, descente de police chez Pierre Jovanovic : à qui le tour?
3 weeks ago 00:10:49 1
TRUMP DOIT AGIR FACE À LA MENACE D’ISRAËL : GUERRE OU DIPLOMATIE HINDI | GPTV L’ESSENTIEL
3 weeks ago 00:18:08 1
Ce qui se passe vraiment dans le MONDE SPIRITUEL quand nous prions et jeûnons
3 weeks ago 01:35:59 1
L’humanité, aveuglée, esquive les ultimes vérités… comme à l’aube de chaque fin... Bertrand Scholler
3 weeks ago 00:17:58 5
Un navire de la marine mexicaine s’écrase sur un pont de Brooklyn avec 200 passagers à bord-MDL NEWS
3 weeks ago 00:00:00 6
LOI SUR L’EUTHANASIE : COMMENT LE SYSTÈME IMPOSE JUSQU’AU BOUT… LA MORT ! | GPTV
4 weeks ago 01:35:08 1
Loi sur « la fin de vie », vol d’organes légitimé ?
4 weeks ago 00:37:34 1
Inflation, Choose France, Épargne : Attention aux arnaques !
4 weeks ago 00:00:00 1
MACRON, MERZ, STARMER : LES ESCLAVES D’UN MONDE EN DÉCOMPOSITION | LA MATINALE GPTV